informatii utile

Practica judiciara

Drept de succesiune. Pasiv succesoral. Cheltuielile de înmormântare.
Toate cheltuielile efectuate de moştenitori cu parastasele pentru pomenirea memoriei autorilor lor, la diferite intervale de timp, după data înmormântării, conform obiceiurilor creşti¬neşti, constituie şi se înscriu în pasivul succesoral, care va fi suportat de toţi succesorii acceptanţi în funcţie de cota pe care o culeg din succesiune (Curtea Supremă de Justiţie, decizia nr. 79/1994, în „Dreptul” nr. 12/1994, p. 63).

Drept de succesiune. Caracterul termenului de 6 luni. Repunere în termen. Invocare de către legatar. Admisibilitate.
Potrivit art. 600 alin. 1 din Codul civil, dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii. În alin. 2 al aceluiaşi articol, se prevede că, în cazul în care moştenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul său din motive de forţă majoră, instanţa judecă¬torească, la cererea moştenitorului, poate prelungi terme¬nul cu cel mult 6 luni de la data la care a luat sfârşit împiedicarea.
Deoarece termenul de acceptare a succesiunii este de prescripţie, rezultă că, o dată cu intervenirea Decretului nr. 167/1958, alineatul final al art. 700 din Codul civil trebuie considerat completat cu dispoziţiile art. 13 din decret, care, pe lângă forţa majoră, stabileşte şi alte cauze de suspendare a cursului prescripţiei extinctive.
În acelaşi timp, prin art. 19 din Decretul nr. 167/1958 se dă posibilitatea instanţei judecătoreşti, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul a fost depăşit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acţiunii, ori să încuviinţeze executarea silită.
Potrivit alin. 2 din sus menţionatul articol, cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie.
Într o corectă interpretare a dispoziţiilor legale care reglementează cauzele de suspendare a termenului de prescripţie, se poate aprecia ca întemeiată cererea de repunere în termen, for¬mulată de legatarul care nu a cunoscut existenţa testamentului întocmit în favoarea sa, cererea care trebuie făcută în termen de o lună de când a aflat că s a testat în beneficiul său (Curtea Supremă de Justiţie, decizia nr. 12/1993, în „Dreptul” nr. 12/1993, p. 89).

Drept de succesiune. Renunţare. Retractare. Condiţii.
Renunţarea la succesiune, în principiu, este expresă şi constituie, totodată, un act solemn, întrucât, sub sancţiunea nulităţii, ea nu poate să rezulte decât dintr o declaraţie făcută expres la notariat.
Efectele renunţării au drept consecinţă faptul că renun¬ţătorul este socotit, potrivit art. 696 C. civ., că nu a fost niciodată moştenitor, vocaţia sa succesorală fiind retroactiv desfiinţată, astfel că, în mod practic, renunţătorul pierde moştenirea care i se cuvenea.
În intenţia de a evita vacanţa succesorală, Codul civil, în art. 701, permite renunţătorului să retracteze, dar cu îndeplinirea obligatorie a două condiţii, şi anume: dreptul de opţiune al renun¬ţătorului să nu se fi prescris prin împlinirea prescripţiei de 6 luni de la deschiderea succesiunii şi succesiunea să nu fi fost acceptată între timp de către alt succesibil (Curtea Supremă de Justiţie, decizia nr. 368/1993, în „Dreptul” nr. 7/1994, p. 86).

Drept de moştenire. Bunuri succesorale. Sustragerea unor bunuri. Consecinţe.
Simpla omisiune de a arăta, cu ocazia dezbaterii succe¬siunii la notariat, că unele bunuri fac parte din masa succesorală nu face operantă aplicarea prevederilor art. 703 C. civ. Această sancţiune (ce are drept consecinţă considerarea acceptării succe¬siunii fără nici o rezervă, înlăturându se posibilitatea acceptării sub beneficiul de inventar, precum şi neparticiparea la moşte¬nirea bunurilor date deoparte) se aplică numai faţă de succe¬sibilul care ascunde în mod conştient şi cu rea credinţă anumite bunuri din succesiune. Ori, în speţă, parte din bunurile în litigiu au fost găsite la fostul domiciliu al defunctului cu ocazia efectuării expertizei, ceea ce înlătură intenţia de însuşire a lor.
În aceste condiţii, este de reţinut că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 703 C. civ., ceea ce trebuie avut în vedere la efectuarea partajului (Curtea Supremă de Justiţie, decizia nr. 1032/1991, în „Dreptul” nr. 1/1992, p. 107).

Drept de succesiune. Soţ supravieţuitor. Suportarea cheltuielilor de înmormântare. Cota (proporţia) ce revine soţului supravieţuitor din aceste cheltuieli.
Cheltuielile pe care soţul supravieţuitor le a făcut cu înmormântarea defunctei sale soţii se suportă, de moştenitori, proporţional cu ceea ce fiecare ia din succesiune, în sensul prevăzut de art. 774 C. civ., deci ţinându se seama şi de valoarea bunurilor pe care soţul supravieţuitor le moşteneşte numai el, în temeiul art. 5 din Decretul lege 31971944 (Tribunalul Suprem, decizia nr. 338/1989, în „Revista română de drept” nr. 1–2/1990, p. 128).

Drept de succesiune. Pasiv succesoral. Cheltuielile de înmormântare. Contribuţia coerezilor la plata lor.
Potrivit art. 774 C. civ., coerezii contribuie la plata datoriilor şi sarcinilor succesiunii, fiecare în proporţie cu ceea ce ia.
Spre deosebire de datorii, prin sarcini se înţeleg toate obligaţiile privitoare la moştenire şi care se nasc în persoana succesorilor, atât la deschiderea succesiunii, cât şi după această dată.
Cheltuielile de înmormântare, în măsura în care nu sunt excesive, trebuie suportate de toţi moştenitorii, în proporţie cu cotele părţi ce le revin din succesiune (Tribunalul Suprem, decizia nr. 478/1989, în „Dreptul” nr. 1–2/1990, p. 128).

Drept de succesiune. Acceptare. Prescripţia dreptului de acceptare a succesiunii. Repunere în termen. Condiţii.
Potrivit art. 700 C. civ., prescripţia dreptului de acceptare a succesiunii începe să curgă de la deschiderea succesiunii.
Textul arătat nu permite o altă interpretare, în ceea ce priveşte momentul de curgere a termenului de opţiune succesorală, astfel că împrejurarea invocată, în sensul că reclamanta ar fi luat cunoştinţă de moartea tatălui la o dată ulterioară, este fără relevanţă din acest punct de vedere.
Art. 700 C. civ. şi art. 19 din Decretul nr. 167/1958 reglementează însă posibilitatea repunerii în termenul de acceptare a succesiunii, atunci când, din motive temeinic justificate, termenul de prescripţie a fost depăşit.
În cauză nu se verifică o asemenea situaţie.
Motivele invocate de reclamantă, în sensul că la data decesului tatălui ei, se afla într o localitate, pe un şantier, fiind şi bolnavă, chiar dacă s ar dovedi reale şi s ar considera că acestea constituie motive temeinice, rămân fără eficienţă în ceea ce priveşte posibilitatea repunerii în termen pentru acceptarea succesiunii, deoarece reclamanta, cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei, a precizat ca a aflat de moartea tatălui ei, survenită în luna decembrie 1984, când s a întors de pe şantier, în luna aprilie 1985.
Ori, la această dată, termenul de prescripţie nu era depăşit pentru a se discuta repunerea în termen, reclamanta având posibilitatea să şi exercite dreptul de opţiune asupra succesiunii, până la împlinirea termenului de 6 luni (Tribunalul Suprem, decizia nr. 213/1987, în „Revista română de drept” nr. 10/1989, p. 74).

Drept de succesiune. Liberalităţi făcute de soţul predecedat. Obligaţia instanţei.
În sensul prevederilor art. 2 din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, liberalităţile făcute de soţul predecedat nu vor putea trece peste jumătate din drepturile prevăzute în art. 1, în favoarea soţului supravieţuitor.
Întrucât cota succesorală a soţului supravieţuitor este deosebită în funcţie de clasa de moştenitori cu care vine în concurs, conform art. 1 din legea citată, aceeaşi deosebire va exista şi în privinţa rezervei.
Aşa fiind, pentru a nu prejudicia pe soţul supravieţuitor, reclamant, în ceea ce priveşte întinderea rezervei ce i se cuvine, instanţele sunt obligate să stabilească dacă pârâţii fac sau nu parte din clasa moştenitorilor legali cu care el vine în concurs.
În speţă, verificarea sub aspectul arătat se impune întrucât la dosar, în afara susţinerilor pârâţilor, nu există nici o probă din care să se poată reţine cu certitudine gradul de rudenie dintre cei doi legatari pârâţi şi persoana care i a gratificat.
Mărginindu se a reţine, fără verificări, că pârâţii au şi calitatea de moştenitori legali, ca nepoţi ai defunctei, ambele instanţe au pronunţat hotărâri vădit netemeinice şi cu încălcarea esenţială a legii (Tribunalul Suprem, decizia nr. 578/1986, în „Revista română de drept” nr. 11/1986, p. 66).

Drept de succesiune. Reprezentare succesorală. Condiţii.
Potrivit dispoziţiilor înscrise în art. 664 şi urm. din Codul civil, reprezentarea succesorală este un beneficiu al legii în virtutea căreia un moştenitor în grad mai îndepărtat urcă în locul, gradul şi dreptul ascendentului său, decedat la data deschiderii succesiunii, la care avea vocaţie dacă ar fi fost în viaţă.
Rezultă deci că, pentru ca nepoţii să vină la succesiunea bunicilor lor prin reprezentarea tatălui sau a mamei lor, trebuie ca reprezentatul să fi fost decedat la data deschiderii moştenirii bunicilor, neavând importanţă data deschiderii succesiunii.
Ca urmare, în mod greşit instanţele, în speţă, au reţinut că pârâţii, ca nepoţi, vin la succesiunea bunicului prin reprezentare, deşi tatăl acestora încetase din viaţă ulterior decesului autorului său; dacă tatăl pârâţilor a acceptat succesiunea părintelui său, el este moştenitor, în nume propriu, iar pârâţii, ca fii, îl moştenesc, de asemenea, tot în nume propriu (Tribunalul Suprem, decizia nr. 856/1985, în „Revista română de drept” nr. 3/1986, p. 75).